“Mergi cu incredere in directia visurilor tale! Traieste viata pe care ti-ai imaginat-o. Cu cat iti simplifici mai mult viata, legile universului vor fi mai simple; singuratatea nu va fi singuratate, saracia nu va fi saracie, nici slabiciunea slabiciune”.

(Henry David Thoreau)

Articole similare:

1. Viata

Coerenta este un mod de a fi, sau mai degraba un mod de a actiona? Este o virtute sau este un principiu?

Daca prin virtute intelegem rabdarea, blandetea, vitejia, cumpatarea… atunci coerenta nu este o virtute.

Daca prin virtute intelegem usurinta, castigata prin exercitiu constant, in a face un anumit lucru sau de a fi intr-un anumit fel, atunci fiecare dintre noi avem ceva “virtuos”.

Si-atunci ce este coerenta asta mult laudata?

Imaginati-va o usa: daca nu ar avea o balama in jurul careia sa se roteasca, atunci nu ar putea sa-si indeplineasca propria functie, aceea de a inchide sau a deschide. Modul nostru de a intelege lumea si, prin urmare, de a actiona, se invarte in jurul “balamalei” numite coerenta.

De una singura nu este nici buna, nici rea, este neutra, inutila, exact ca si o balama pusa pe-un raft. Ea capata o valoare unica atunci cand este solicitata sa indeplineasca rolul sau de “conexiune”.

Exista intr-adevar, o corespondenta vitala intre realitate si gandire, de care noi suntem mai mult sau mai putin constienti si care este implicita in orice situatie, astfel incat, mai putin in cazul in care suntem relativisti convinsi – caz in care discutia de fata nu-si are rostul – ori suntem in concordanta cu realitatea, ori traim intr-o lume fantastica.

Multumita acestei “balamale” putem sa raportam nu numai gandul cu faptele, ci si gandurile intre ele, faptele/actiunile legate de acestea, sa verificam daca modul nostru de a actiona este sau nu in concordanta cu modul de a gandi… Am putea spune ca este un fel de test care ne permite mai apoi sa evaluam corect faptele noastre.

Datorita acestui “test”, suntem in masura sa judecam sau sa exprimam o opinie, moment in care se petrece un pasaj intre coerenta ca si “conexiune” si coerenta ca si “alegere”.

Incoerenta, ca si coerenta, nu este in sine ceva negativ, ci o lipsa de “conectare”, voita, deci constienta, metodologica sau cazuala, emotiva, irationala…

Un geniu sau un artist, spre exemplu, sunt capabili sa umple acest “vid” cu ceva imposibil pentru altii; nebunul nu-l va distinge defel, fanaticul il va confunda cu propria viziune distorsionata a realitatii si va impune tuturor sa se adapteze acestei viziuni.

In aceste cazuri, tinand cont de marile masacre ale istoriei, putem spune hotarat ca dictatorii si calaii au fost profund “coerenti” cu principiile lor, dar principiile lor nu au fost in concordanta cu ceea ce este “principiul” coerentei.

In concluzie, ceea ce face din coerenta o valoare “pozitiva” sau “negativa”, este in cele din urma ceea ce “balamaua”, lasand usa sa se deschida, ne va arata ca peisaj – rezultat al alegerii noastre: va fi o frumoasa gradina inflorita atunci cand am inteles coerenta ca pe o “ingrijire”, va fi un desert nesfarsit atunci cand am inteles-o ca pe o “lipsa de comunicare”, va fi un cimitir atunci cand am imbracat-o cu armele intransigentei sau va fi propria moarte atunci cand am transformat-o intr-o provocare… dar va fi intotdeauna o noua perspectiva atunci cand vom lasa usa deschisa…

Articole similare:

1. Despre lucrurile imposibile…

Sursa: foto (1); foto (2); foto (3)

Sursa: foto (4); foto (5); foto (6)

Sursa: foto (7); foto (8); foto (9)

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Rosul “care s-a nascut sange/ ca sa devina idee, care s-a nascut pasare/ ca sa devina zbor”.  (Nichita Stanescu)

Like

Unlike

Articole similare:

1. O lume in albastru
2. O lume in verde

Fiecare om isi stabileste obiective si traieste cu speranta de a le putea realiza. Deseori, omul crede ca de realizarea acestora depinde satisfactia sau chiar fericirea lui.

Cele mai multe din aceste obiective sunt absolut legitime si chiar necesare.

Cand suntem tineri, dorim sa finalizam studiile si sa obtinem calificari care ar trebui sa fie importante pentru viitor. Dupa terminarea studiilor, speram sa gasim un loc de munca care sa ne permita sa traim cu demnitate si, daca este posibil, care sa reflecte propriile inclinatii.

Multi dintre noi, dorim mai apoi, sa avansam in cariera, pentru o crestere personala, profesionala si, atunci cand este posibil, chiar economica.

Sunt toate dorinte mai mult decat legitime. Daca nu am avea niciun obiectiv, am duce o viata lipsita de stimuli.

Problema apare atunci cand unele dorinte, care nu sunt esentiale si fara de care am putea trai in pace, devin unica sursa a unei viitoare fericiri. Folosesc adjectivul “viitoare” nu la intamplare. Caci uneori, riscam sa amanam fericirea, intr-un viitor pe care nu-l cunoastem si asupra caruia nu putem sa actionam (tocmai pentru ca este atat de indepartat), numai pentru a il conforma cu dorintele noastre.

Iata-l pe cel care viseaza sa ajunga la nivelul cel mai inalt pe scara profesionala sau cel care doreste sa devina faimos in cine stie ce arta. Aceste vise si dorinte nu sunt daunatoare. Dar sunt atunci cand devin scopul principal al vietii, fara de care se crede ca nu am putea sa fim fericiti. In acest caz se confunda ambitia (si aceasta absolut legitima) cu fericirea, care este cu totul altceva.

Poate ca ar trebui sa ne intrebam ce este cu-adevarat fericirea. Unii oameni cred ca pot fi fericiti atunci cand fac lucruri iesite din comun, lucruri care ii fac sa se simta mari, puternici si liberi. Dar si aici se confunda fericirea cu altceva: in acest caz cu dorinta de aventura. Si nici acest lucru nu este un rau atata timp cat nu devine un gand obsesiv care nu ne permite sa gustam viata cotidiana.

Un minunat film de animatie, intitulat Up, povesteste despre Carl Fredricksen, un batran vanzator de baloane care, de mic copil, visa sa se aventureze in America de Sud ca sa vada Cascadele Paradisului impreuna cu Ellie, cea care avea sa devina sotia sa si care impartasea cu el acelasi vis. Cei doi vor avea de infruntat problemele vietii cotidiene, cum ar fi plata facturilor restante, faptul ca Ellie nu putea sa aiba copii si in cele din urma dificultatile batranetii.

Cand Carl reuseste insfirsit sa cumpere biletele de calatorie spre America de Sud, Ellie se imbolnaveste grav si moare. Carl era foarte trist dar, intr-o buna zi, ca sa scape de internarea obligatorie intr-un azil de batrani, ii vine idea de a agata o multime de baloane de casa sa in asa fel incat sa reuseasca sa zboare. Incepe astfel o aventura surprinzatoare, presarata cu multe pericole si greutati, dar care il poarta la implinirea visului, acela de a vedea Cascadele Paradisului.

Spre finalul filmului, exista o scena in care Carl intra in casuta sa zguduita si incepe sa reciteasca jurnalul de amintiri al lui Ellie. Rasfoieste paginile cu aventurile lui Ellie chiar de cand era micuta, gandindu-se ca acesta se incheie cu povestea unui vis mult asteptat si niciodata realizat. Isi da seama insa ca alte pagini au fost scrise. Ellie povestea despre toate momentele frumoase ale vietii sale cu Carl. Aceea fusese cea mai minunata aventura a vietii sale. Si astfel, Carl, asteptase o viata intreaga sa-si implineasca visul fara sa-si dea seama ca cea mai frumoasa aventura a vietii sale o traise deja.

Multi oameni, la fel ca si Carl, ajunsi la batranete, uitandu-se inapoi… vor fi surprinsi sa vada ca tocmai ceea ce au lasat sa treaca fara sa ia in consideratie sau sa se bucure de ea a fost insasi viata lor. Dupa cum spunea Schopenhauer, aceasta este regula parcursului vietii umane: omul batjocorit de speranta, face ultimii pasi de dans in bratele mortii.

Cred ca ar fi suficient sa ne oprim o clipa si sa privim realitatea cu ochi diversi ca sa ne dam seama ca fericirea nu se asteapta, nu se amana intr-un viitor mai bun, ci se traieste incepand de astazi.

Fericirea nu se afla intr-un singur loc, ci alaturi de persoanele pe care le iubim si ne iubesc. Probabil ar fi de ajuns sa intelegem cat de extraordinara este viata obisnuita, ca fiecare zi traita este cea mai mare realizare, succesul care nu se teme de esecuri, cea mai frumoasa aventura, intr-un singur cuvant: fericirea noastra.

Articole similare:

1. Dansand in ploaie
2. Despre tinerete
3. Un lift catre stele

“Natura este spatiul care o desparte pe fiinta de ea insasi: de Fiinta.

Exista in drumul ei munti si vai, deserturi si oceane, jungle si prapastii, obstacole si pericole de tot felul, dar si frumuseti de o valoare nebanuita.

Unii vor vedea si vor pastra in amintire imaginea suferintei si a greutatilor intampinate la tot pasul, a obstacolelor langa care s-au chinuit si au plans vreme indelungata, a prapastiilor in care s-au nimicit atat de des, ori a oceanelor in care s-au inecat la fiecare maree, a iernilor aspre ori dogoritoarelor deserturi ce le-au secatuit sufletul.

Altii isi vor aminti doar cerul instelat ori rasaritul de soare, unduirea pajistilor sau cantecul pasarilor, albastrul zarilor sau maretia muntilor.

Si numai cicatricile sufletului stau marturie ca au strabatut acelasi drum si au avut parte de aceleasi peripetii ca si primii“.

(Aurelian Burcu – In marea trecere a gandului)

Like

Unlike

Articole similare:

1. Existenta este abundenta
2. Duminica-nsorita…