Din pildele lui Esop: Trambitasul si ostasii
Un trambitas prins in razboi de catre dusman se ruga ostasilor zicand: “O, voi vitejilor, nu ma omorati, caci nici eu nu omor pe nimeni, ci numai cant cu aceasta trambita“.
Iar ostasii raspunsera: “Pentru aceea trebuie sa mori, caci cantecul tau indeamna pe dusmanii nostrii de se pornesc asupra noastra si intarata toate incaierarile, asa incat ne omoram unii pe altii“.
Morala: Mai vinovati sunt aceia care indeamna spre rau si ii fac pe altii sa se certe si sa se bata pana la moarte, decat acei ce fac raul, caci focul nu se aprinde pana nu-l atata cineva.
Existenta este abundenta
“Priviti existenta, cu intreaga ei abundenta. De ce este nevoie de atat de multe flori in intreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienti. Existenta este insa abundenta – milioane si milioane de pasari, milioane de animale, totul exista din abundenta. Natura nu este ascetica, ea danseaza pretutindeni: in valurile oceanului, in zborul pasarilor. Ea canta peste tot – in vantul care trece prin ramurile pinilor, in ciripitul pasarilor… De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem avand milioane de stele? Nu pare sa existe niciun motiv care sa justifice existenta lor, in afara faptului ca aceasta abundenta este in insasi firea existentei, aceasta bogatie este insasi esenta ei“.
(Osho)
Un lift catre stele
Ce minunat ar fi daca ar exista un lift care sa ajunga pana la stele… intri, apesi pe un buton si urci deasupra unei stele fantastice, steaua noastra, aia care ne surade uneori in noptile in care privim cerul.
In schimb, ca sa ajungem la steaua noastra, avem la dispozitie doar o veche scara de lemn, cu cate-o treapta rupta, alta care lipseste, si suspendati intre cer si pamant, mai urcam o treapta cu teama in suflet, atrasi de stralucirea stelei. Ne impiedicam de-o treapta rupta si ne oprim o clipa; din fundul scarii se-aud voci strigand: “da-te jos de-acolo, c-ai sa cazi“… dar noi vedem steaua aia care ne surade si vrem cu disperare s-o atingem, inima incepe sa ne bata puternic si incercam sa trecem peste treapta rupta. Un pas gresit si ne precipitam la baza scarii.
Ne prefacem o perioada ca steaua nu mai exista, dar cum sa uitam de ea? Zile in sir evitam sa privim cerul, pasim cu ochii tintiti in pamant si ne spunem in sinea noastra “ce ma intereseaza pe mine de cer si stele?“. Dar intr-o buna zi, ridicam iarasi ochii catre cer si steaua noastra e acolo, mai surazatoare ca niciodata. (mai mult…)
