Eterna calatorie
Pentru antici calatoria era “nostos“, o intoarcere la origini. Vechii eroi plecau ca sa infrunte probele de curaj si apoi, plini de glorie si imbogatiti de cunostinta unor noi lumi, regaseau drumul catre casa. Dar pentru noi, eroii “moderni”, calatoria reprezinta punctul de plecare si cel de sosire, fara sa acordam atentia cuvenita “intoarcerii“, care este o parte esentiala a calatoriei.
Multe sunt “intoarcerile”… posibile si imposibile. Iata-l pe cel care pleaca si nu se mai intoarce niciodata, chiar daca desori viseaza sa o faca. Emigrant intamplator sau din necesitate, destinat de a fi mereu “outsider” pe meleaguri straine. Exista calatorul care nu stie daca si cand se va intoarce. Pentru acesta, etern “vagabond“, plecarea este un miraj catre lumi necunoscute.
Calatorul care pleaca in vacanta, purtand cu el propriile certitudini. In fond, cred ca acesta nu a plecat cu-adevarat niciodata. Si-apoi cel care, calator fortat, abia plecat viseaza deja sa se intoarca. Mai este cel care pleaca ca sa poata spune intr-o buna zi, ca si el a fost “plecat”.
Cel care, indragostit de noile peisaje, este obligat sa se intoarca… dar mintea si inima lui raman ancorate in dulci amintiri. Cel care se intoarce, dar viseaza sa plece cat mai curand in explorarea altor lumi. Inima lui este in fuga.
Si in final, cel care pleaca cu un bilet de dus-intors in buzunar. Banal probabil, dar in fond mi se pare normal.
Iata deci cate posibile interpretari ale cuvantului “intoarcere”… ciudat ca, deseori, prestam putina atentie acestui aspect in jurnalele noastre de calatorie. Cand cercul se inchide, ajunsi din nou in punctul de plecare, povestea se termina prin cuvantul “sfarsit“. In schimb ar trebui sa se deschida mereu prin cuvantul “inceput“.
Daca ar trebui sa desenez pe o foaie alba cuvantul “calatorie”, nu as trasa o linie, dreapta sau sinuoasa, ci una care merge mereu inainte, acumuland noi plecari si noi sosiri. Si nici macar un cerc, in care punctul de plecare coincide mereu cu punctul de sosire. Calatoria ar trebui sa semene mai degraba cu o spirala, o forma care, largindu-se in jurul punctului initial, este capabila sa inchida in sine linia si circumferinta. Pornind de la noi insine si de la propriul univers, calatorind spre noi taramuri care devin parte din noi. Si-apoi, parcurgand in sens invers spirala calatoriei, ne intoarcem la locurile de origine, noi insine schimbati si cu noi orizonturi in suflet.
“Nu ne vom opri din explorare. Si finalitatea acestei explorari va fi sa ajungem acolo de unde am inceput si sa cunoastem locul pentru prima data“, spunea T.S. Eliot. Iata, in cateva randuri, o definitie simpla si profunda a cuvantului “calatorie”.
Ca si calatorii antici, putem sa ne intoarcem mai “bogati”, capabili sa privim cu ochi noi locurile de origine. Caci telul suprem al calatoriei nu este de a pune piciorul pe pamant strain, dupa cum bine spunea Gilbert Keith Chesterton, ci “de a putea, in sfarsit, sa pasesti in popria ta tara ca pe un meleag strain“.
Nu exista articole similare.
Un articol subevaluat.
In cazul asta, voi fi eu primul care te felicita.
Important e sa placa celor putini care il citesc. Si eu sunt zgarcita cu voturile si mai ales cu, comentariile (cum bine stii). Chiar daca in ansamblu sunt articole care imi plac, uneori exista pasaje care nu sunt in armonie cu propriile viziuni (pareri, idei, opinii, etc). Catalin, multumesc pentru felicitari.
[...] http://metamorfoze.eu/?p=154 [...]
Imi pare ca opinia exprimata se refera la “metamorfoze” ca tema principala a blogului si nu trateaza in particular articolul “Eterna calatorie”. Sau gresesc? Imaginea cu ADN-ul pe figura este abinata unui citat de Carl Gustav Jung. In alta ordine de idei, doresc sa-i multumesc lui Catalin care a considerat ca articolul merita sa fie promovat (a fost o surpriza deosebit de placuta) si lui Mircea Popescu pentru atentia acordata. Minunata aceasta idee a “postului saptamanii” care mi-a oferit posibilitatea de a ma delecta cu cateva articole deosebite.