Valori estetice universal valabile?!
Frumos este ceea ce-ti place. Despre gusturi nu se discuta. Frumusetea este subiectiva…
De multe ori nu reusim sa fim de acord nici macar cu adevarurile stiintifice sau cu marile valori etice, ce sa ma vorbim despre argumentele atat de personale ca si “frumosul” sau “uratul“. Sunt persoane care iubesc poezia si persoane care nu citesc un vers; unii il admira pe Picasso, altii ii refuza opera din start; sunt cei care adora muzica clasica si cei care prefera hard rock-ul; barbati care prefera blondele si barbati care prefera brunetele…
Sa vorbesti despre valori estetice universal valabile, pare a fi o incercare disperata. Mission: impossible. Si totusi, cineva a incercat sa dea o definitie a ceea ce este frumos si ceea ce este urat din punct de vedere estetic, incercand sa fixeze cateva reguli fundamentale.
In antichitate, Aristotel este cel care a dat contributia cea mai geniala. Pentru Aristotel “arta imita natura“. Deci, un artist adevarat, ca sa realizeze o opera frumoasa, trebuie sa imite natura. Dar nu trebuie sa fie o imitatie intamplatoare ci una care respecta legile si modelele “universale” prezente in natura: o imitatie dupa anumite canoane.
Spre exemplu, omul “perfect” este pe cat de inalt, pe-atat de “intins”; adica inaltimea masurata de la cap la picioare trebuie sa fie, in mod normal, egala cu lungimea masurata de la varful degetelor mainilor intinse lateral. Leonardo da Vinci a realizat o schita a asa numitului Homo universalis (omul vitruvian), desen care a actionat asemeni unei muze pentru matematicianul Fibonacci si pentru celebrul raport de aur (celebrul numar phi). Acest raport (M/m=1,618) s-a dovedit a fi formula dupa care a fost creat Universul, potrivindu-se in armonizarea tuturor dimensiunilor geometrice.
Un sculptor, care doreste sa realizeze o statuie, va trebui sa respecte aceste reguli, aceste canoane estetice; astfel, nu va sculpta o persoana ci un model de persoana, unul “universal”, pe care oricine il va putea intelege, deoarece corespunde desenului universal al naturii. Iata de unde porneste fascinatia si intelegerea imediata a operelor clasice, perfect proportionate: Venus din Milo, statuile din bronz ale razboinicilor din Riace, Nike din Samotrace…
In lumea reala, o persoana este considerata frumoasa cu cat se apropie mai mult de acele proportii ideale impuse de natura si percepute de catre fiinta umana. In plus, pentru Aristotel ca si pentru intreaga lume clasica, frumusetea fizica nu poate fi perceputa separat de valorile morale: frumos si bun, in perfecta armonie, formeaza adevarata frumusete a unei persoane.
Si-aici ajungem la cel de-al treilea aspect subliniat de Aristotel: opera de arta are o semnificatie liberatoare, catartica. In fata poeziei (Aristotel se referea in primul rand la tragedia greaca) inima trebuie sa se simta eliberata, purificata. Putem extinde acest concept la intreaga arta, daca spunem ca pentru vechii antici o opera artistica nu era niciodata doar o pura contemplare estetica si cu atat mai putin un obiect de interes consumistic, ci avea o semnificatie morala, religioasa.
In frumusete sau in tragedie, in muzica si in dans, fiinta umana onora divinitatea, purifincandu-se si traind o viata linistita pe acest pamant, o imagine a unei lumi ideale, perfecte.
Esteticul ramane un reper de perfectiune, de frumusete si incantare, menit sa asigure echilibrul spiritului in aceasta lume a trecerii si a prefacerii. Daca arta este un domeniu specializat al valorii estetice, frumosul ca valoare estetica are o sfera de operativitate mai vasta, intrucat el este un atribut al sensibilitatii umane de a da sens si semnificatie unor opere omenesti, unor raporturi sau unor realitati.
In opera sa, “Actualitatea frumosului”, Gadamer identifica un joc al inteligentei si al imaginatie (in ceea ce Kant numeste “judecata de gust”), un spatiu pe care orice opera il lasa pentru ca participantul sa il poate umple.
Dar “frumosul” exista nu numai in arta si prin arta, ci si dincolo de aceasta: in natura, in societate si chiar in comportamentul uman.
Articole similare:
Err… Am impresia ca amicul Fibbo a trait cu vreo 200 de ani inaintea amicului Leo… vorbeam cumva de influenta retroactiva?
Pai daca ne informam mai bine inainte de a scrie (mea culpa), schita omului vitruvian al lui Leonardo da Vinci (1452 – 1519) nu putea sa fie sursa de inspiratie pentru Fibonacci (1170 – 1250) care a trait cu 3 secole inaintea acestuia. Si daca tot suntem la capitolul ERATA sau “indreptarea greselilor”, ar mai fi de precizat ca istoria celebrului numar de aur (proportia divina) – denumire data de Leonardo da Vinci, se pierde in timpuri stravechi, paternitatea sa nefiind atribuita nimanui.
Notatia simbolica a numarului provine de la initiala sculptorului antic grec Phidias (Fidias) care a folosit proportia de aur in sculpturile sale. Probabil omul a utilizat instinctiv, poate dintr-un simt al armoniei, acest numar in diverse constructii sau in arta. Primii care l-au folosit au fost egiptenii, majoritatea piramidelor fiind construite tinand cont de numarul de aur. Subiectul este atat de amplu si fascinant incat merita atentia unui articol viitor.
Caligula, multumesc pentru observatie!… un punct castigat pe “drumul cunoasterii”.
Great article. Thanks for the great resource.
Good post! I plan to move into this stuff after I’m done with school, as most of it is time consuming. It’s a great post to reference back to. My blog needs more time to gain in popularity anyway.
cati vizitatori ai pe blog zilnic?
In jur de 60-70.