
Fiecare om isi stabileste obiective si traieste cu speranta de a le putea realiza. Deseori, omul crede ca de realizarea acestora depinde satisfactia sau chiar fericirea lui.
Cele mai multe din aceste obiective sunt absolut legitime si chiar necesare.

“Natura este spatiul care o desparte pe fiinta de ea insasi: de Fiinta.
Exista in drumul ei munti si vai, deserturi si oceane, jungle si prapastii, obstacole si pericole de tot felul, dar si frumuseti de o valoare nebanuita.
Unii vor vedea si vor pastra in amintire imaginea suferintei si a greutatilor intampinate la tot pasul, a obstacolelor langa care s-au chinuit si au plans vreme indelungata, a prapastiilor in care s-au nimicit atat de des, ori a oceanelor in care s-au inecat la fiecare maree, a iernilor aspre ori dogoritoarelor deserturi ce le-au secatuit sufletul.
Altii isi vor aminti doar cerul instelat ori rasaritul de soare, unduirea pajistilor sau cantecul pasarilor, albastrul zarilor sau maretia muntilor.
Si numai cicatricile sufletului stau marturie ca au strabatut acelasi drum si au avut parte de aceleasi peripetii ca si primii“.
(Aurelian Burcu – In marea trecere a gandului)

Sunt doua lucruri la care nu renunt in diminetile de duminica cu iz de primavara… una dintre acestea este cescuta mea de cafea cu lapte, cealalta este raza de soare care se oglindeste in ea…