
“Pe vremuri, animalele conversau cu oamenii, acum tac, convinse de inutilitatea oricarui dialog“.
(Valeriu Butulescu)

Imi place sa paragonez existenta mea cu un CD gol care la fiecare tura inregistreaza un nou sunet, o noua melodie. Imi imaginez sunete profunde de saxofon, la care se adauga viorile, pianul, flautul si contrabasul. Caci pana la ultima zi din viata mea va exista un spatiu pentru un nou instrument, pentru un nou sunet.
Dar numai in momentul in care, cd-ul se va invarti pentru ultima data, muzica va fi perfecta si ridicandu-ma in picioare, cu o bagheta in mana, voi putea insfarsit sa dirijez orchestra mea, in timp ce muzica va dispare usor in neant si in fata ochilor voi putea vedea… titlurile de final.